Copilul desenează pe perete. Trage linii groase, înfășoară cercuri subțiri. Este Creatorul însuși. Joaca este munca lui, își face foarte bine treaba și nu cere nicio plată. A desenat-o pe mami, l-a desenat pe tati cu ochelari, desigur, și a desenat un elefant mergând pe bicicletă. Acolo, în desen, toți sunt fericiți. Și copilul vorbește cu fiecare, pe limba lui. Și toată lumea se înțelege.
Atunci când intri în cameră, tu, om mare, și vezi aceastea toate, oprește-te! Ești în Capela Sixtină a copilului tău. Poate unica. Îți vine furie, îți vine să țipi, îți vine să îl cerți, îți vine să îl scuturi? Îți vine să plângi de necaz că ți-a stricat zugrăveala sau tapetul? Poate rujul cel nou? Poate parfumul cel scump pentru care ai strâns bani tot anul? Te gândești poate că prietenii tăi vor da din cap dezaprobator, compătimindu-te pentru dezatru? Oprește-te!
Te afli în Capela Sixtină a copilului tău! Poate unica.
Așează-te lângă el și ascultă-l, pur și simplu. Ascultă ce îți spune. Simte cum îți spune. Simți cum bucuria lui este ca un val de energie care se sparge de pielea ta și îți cuprinde gleznele, coapsele, stomacul, ceafa, tâmplele, ficatul, degetul mic, sufletul, lobul urechii? Ascultă. Simte. Bucură-te. Privește desenul. Pierde-te în el. Poate crezi că este o simplă mâzgăleală de țânc. Poate crezi că a făcut o prostie și te gândești cum să îl pedepsești. Nu te grăbi. Este tot ce ai în acest moment. La vară vei zugrăvi. Atunci toți pereții vor fi fost pictați până la înălțimea lui. Poate într-o zi vei avea curajul să desenezi împreună cu el, iertându-ți oamenii mari care te-au certat sau care te-au bătut când ai fost și tu mic și ai desenat propria ta Capelă Sixtină…La toamnă va merge la grădi. Apoi la școală. Apoi va pleca de tot. Va veni în vizită, hai, nu te speria!
Indiferent ce vei alege să faci, copilul va purta în suflet tabloul pe care emoția ta – bucurie sau furie – îl va zugrăvi în el.