Școa
la animăluțelor
de George H. Reavis
Odată, de demult, animalele au hotărât că trebuie să facă ceva eroic pentru a se confrunta cu problemele unei ”lumi noi”. Așa că au organizat o „școală nouă”.
Au adoptat un program de activități printre care alergarea, cățăratul, înotul și zborul. Pentru a ușura administrarea programului, toate animalele trebuiau să se pregătească obligatoriu la toate cele 4 materii.
Rățoiul era excelent la înot, de fapt chiar mai bun decât instructorul lui, în schimb, la zbor de-abia lua note de trecere și la alergat ce să mai vorbim. Pentru că era foarte încet la alergat, trebuia să stea după ore și chiar să renunțe la orele de înot pentru a exersa alergarea. O ținu așa pănă într-o zi când picioarele erau așa de rănite încât abia obținu o notă de trecere la înot. Dar atât cât știa era suficient pentru cei de la școală, așa că nimeni nu-și făcu grij, cu excepția rățoiului.
Iepurele era primul la orele de alergat, dar suferi o depresie nervoasă din cauza orelor istovitoare de înot.
Veverița era excelentă la cățărat, până când descoperi ce înseamnă frustrarea la orele de zbor, unde profesorul a pus-o să pornească de la sol în sus, în loc să o pună din vârful copacului, în jos. Din cauza suprasolicitării, făcu febră musculară, după care luă un 7 la cățărat și un șase la alergat.
Vulturul era un copil problemă, așa că era ținut din scurt. La proba de cățărat îi bătea pe toți ceilalți, dar insista să-și folosească propriul mod de a ajunge în vârful copacului.
La sfârșitul anului, un țipar anormal care putea să înoate extrem de bine, și de asemenea să alerge, să se cațere și să zboare un pic, a avut cele mai bune rezultate și a fost declarat șef de promoție.
Coioții nu au vrut să meargă la școală și s-au luptat cu cel care aduna taxele, pentru că administrația a refuzat să adauge ca materii săpatul și scormonitul. Ei și-au dus copiii să învețe la un bursuc, și mai târziu li s-au alăturat marmotele și popândăii pentru a pune bazele unei școli private.
Ce tâlc are această poveste pentru tine și pentru copilul tău?